Sari la conținut

Putem avea o discuţie informată cu privire la infidelitatea modernă numai dacă ne uităm rapid în urmă, la schimbările din sfera iubirii, sexului şi căsniciei. Le mulţumesc pacienţilor şi tuturor celor care mi-au permis să intru în vieţile lor intime. Mă concentrez pe noi doi.

Bestsellerul ei internaţional, Mating in Captivity Inteligenţa erotică. Reconcilierea vieţii erotice cu viaţa de familie, Curtea Veche Publishing, Bucureşti,a fost tradus în 24 de limbi, iar discursurile sale din seria TED, foarte apreciate de critici, au atins 15,5 milioane de spectatori.

Puţine întâmplări surprind mai bine drama existenţială, iar aceasta a fost o sursă de fascinaţie pentru mine încă de când lucram la prima mea carte, Mating in Captivity1.

Se întâmpla pe vremea liniştită a inocenţei scriitoriceşti şi înainte dating cu ebook passion passion internetul să radicalizeze comunicarea. Au trecut aproape zece ani de atunci, iar astăzi putem vedea rezultatul acestei cercetări în toată splendoarea lui. De-a lungul procesului de creaţie, am stat de vorbă cu cititorii mei.

Vă mulţumesc tuturor pentru ideile care m-au luminat. Totuşi, câţiva dintre voi m-au ţinut permanent în formă. Pe scurt, nu m-aş fi descurcat fără voi. Asta pentru că am obiceiul să gândesc în timp ce scriu. Şi să vorbesc în timp ce gândesc. Aşadar, am fost binecuvântată cu prieteni dragi, colegi pe care îi preţuiesc, străini al căror ajutor a fost bine-venit. Recunoştinţa pe care le-o datorez este mult mai profundă decât mulţumirile exprimate în continuare.

Ellen Daly, editor-şef şi colaboratoare: dacă am văzut vreodată un geniu la lucru, atunci acela eşti tu. Precizia de care ai dat dovadă în timp ce străbăteam distanţa dintre punctul de plecare şi destinaţie m-a ajutat să rămân pe calea cea bună. Ai fost GPS-ul meu personal şi îţi voi auz mereu vocea, polska dating traseul. Laura Blum, coeditorul şi muza mea poetică, eşti un dating cu ebook passion passion dating cu ebook passion passion.

Nu există nimeni pe lume cu care să îmi placă mai mult să amalgamez cuvinte şi să rafinez idei, aşa cum îmi place să o fac cu tine. Gail Winston, editorul meu brav de la HarperCollins, mulţumesc că ai crezut, din nou, în mine. Sarah Manges, am început amândouă această aventură cu o propu-ner îndrăzneaţă.

Contribuţia ta editorială a fost inestimabilă.

Browse menu

Tracy Brown, agentul meu literar, am încredere deplină în tine, lucru preţios şi rar, aşa cum vor demonstra paginile următoare. Yuli Maninovsky, îmi aminteşti întotdeauna cât este de important să spui o poveste, într-o carte sau pe ecran.

Romanian; Moldavian; Moldovan Ce se întâmplă când o lady cuviincioasă cedează tentației unei iubiri nesăbuite? După două sezoane londoneze plictisitoare și zeci de pretendenți, unul mai neatrăgător și mai nepotrivit ca altul, în gândurile lui Juliet Laverick încă există doar singur bărbat: Morgan Pryce, aventurierul îndrăzneț și fermecător care, în urmă cu doi ani, i-a răpit nu numai inima, dar și rațiunea, făcând-o să fugă cu el. Însă Juliet a fost amarnic dezamăgită și rănită când a aflat că, de fapt, Morgan o răpise la comanda unui contrabandist fără scrupule.

Cele mai bune idei se nasc, izolat, într-o singură minte, dar se dezvoltă în interiorul unor reţele formate dating cu ebook passion passion gânditori curioşi şi plini de creativitate.

De-a lungul acestei cărţi, citez adesea perspectivele inedite asupra subiectului — aflate atât în urma unor discuţii, cât şi a lecturii — care m-au ajutat să îmi conturez ideile.

Schimbul stimulant de informaţii care vine odată cu participarea la un grup de studiu interdisciplinar a fost esenţial atât pentru întrebările pe care le-am formulat, cât şi pentru concluziile la care am ajuns. Joshua Wolf Schenk, ai făcut mai puţin înfricoşătoare ideea de a avea un blocaj.

Nu aş fi îndrăznit să las această carte să vadă lumina tiparului dacă nu ar fi existat echipa mea de cititori atât de inteligenţi. Comentariile voastre mi-au arătat toate fisurile şi le-au făcut evidente. Katherine Frank, orice terapeut care se hotărăşte să scrie ar trebui să aibă norocul de a avea alături un antropolog cultural cu creativitatea şi inteligenţa ta.

fling datând adolescenți și întâlniri

Peter Fraenkel şi Harriet Lerner, sunteţi nişte colegi foarte dragi şi nişte critici direcţi şi ascuţiţi la minte.

Jesse Kornbluth, Hanna Rosin, David Bornstein şi Patricia Cohen, sunteţi adevăraţi vrăjitori ai cuvintelor, iar comentariile voastre m-au ajutat să folosesc un limbaj pe care să îl înţeleagă toată lumea. Dan Savage şi Terry Real, voi îmi sunteţi suflete-pereche.

giant dyarf speed ​​dating gras de viteză de viteză

Diana Adams şi Ed Vessel, vă sunt extrem de recunoscătoare pentru sfaturile pe care mi le-aţi oferit când am scris despre nonmonogamie. Olivia Natt şi Jesse Baker, voi aţi adăugat o perspectivă nouă, foarte valoroasă, prin feedbackul pe care mi l-aţi dat.

Alissa Quart, a fost teribil software-ul de potrivire amuzant să găsesc titluri împreună cu tine. Echipa mea. Malika Bhowmik, stagiara care s-a ocupat de cercetare, mulţumesc pentru munca depusă cu profesionalism.

aveți nevoie de o pauză de la dating online un e-mail de deschidere bun datând

Ai făcut ordine în haosul meu. Şi dacă vorbim despre ordine, Lindsay Ratowsky şi Amanda Dieker, datorită vouă am reuşit să îmi dedic timpul şi atenţia acestei cărţi. Aştept cu nerăbdare să vă văd înflorind în carierele pe care le veţi urma. Jonas Bamert, cercetarea ta mi-a fost de mare folos.

Bruce Milner, ţi-ai deschis casa bucolică din Woodstock şi mi-ai oferit calm şi frumuseţe, ca să pot scrie. Şi acum, familia. Părinţilor mei, care m-au învăţat să spun ce gândesc şi a căror dureroasă experienţă în ce priveşte trădarea dating cu ebook passion passion arătat că există întotdeauna speranţă pentru vindecare — chiar dacă este doar parţială.

Jack Saul, soţul meu, oklahoma city dating trăit împreună aventura iubirii şi a vieţii. Eşti interlocutorul meu intelectual. Scrierea unei cărţi presupune mult spaţiu, iar tu ai răspuns cu atâta generozitate. Adam şi Noam, sper ca aceste pagini să vă ofere mostre de înţelepciune pe care să le folosiţi în relaţiile voastre.

Discuţiile pe care le-am avut cu voi despre problemele de iubire ale Generaţiei Y m-au ajutat să fiu în pas cu vremurile şi mi-au adus multă bucurie.

Le mulţumesc pacienţilor şi tuturor celor care mi-au permis să intru în vieţile lor intime. Prin poveşti ca ale voastre ne conectăm unii cu alţii şi producem ceva semnificativ.

Vă mulţumesc pentru ele, chiar dacă nu pot menţiona numele fiecăruia dintre voi. A fost extrem de reconfortant să nu mă simt singură pe parcursul acestui dificil proces de creaţie, iar acum, că totul s-a terminat, de-abia aştept să facem şi alte lucruri împreună. Reconcilierea vieţii erotice cu viaţa de familie, ediţia a Il-a revizuită, traducere din engleză de Maria Loredana Dulcea, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, Şi totuşi, această faptă extrem de frecventă este foarte prost înţeleasă.

Ca terapeut, scriitor, formator şi lector, cercetez, de aproape treizeci de ani, adâncurile iubirii şi ale dorinţei în cuplurile moderne. Prima mea carte, Mating in Captivity, analiza natura dorinţei erotice în relaţiile pe termen lung şi includea un singur capitol despre infidelitate. Spre surprinderea mea, de fiecare dată când am făcut o prezentare sau am dat un interviu despre carte, oriunde în lume, subiectul infidelităţii a fost pe primul loc. A ajuns să îmi ocupe tot timpul.

Dacă Mating in Captivity cerceta problemele legate de dorinţă care apar în cuplurile solide, Regândirea infidelităţii trasează traiectoria dorinţei atunci când ea se îndreaptă în altă direcţie.

Acestea fiind spuse, cartea de faţă nu este doar despre infidelitate.

Vlad’s 'love' books on Goodreads ( books)

Aventurile ne pot învăţa multe despre relaţii — ce aşteptăm, ce credem că vrem, ce simţim că suntem îndreptăţiţi să primim. Ele oferă o fereastră unică spre atitudinile personale şi culturale privitoare la iubire, dorinţă şi angajament.

Studiind amorul ilicit din mai multe unghiuri, sper să vă implic, dragi cititori, într-o analiză onestă, lămuritoare şi incitantă a relaţiilor moderne, sub toate formele pe care le dating cu ebook passion passion acestea. Aş vrea să provoc o conversaţie între voi şi cei pe care îi iubiţi, pe teme precum fidelitatea şi loialitatea, dorinţa şi dorul, gelozia şi posesivitatea, adevărul şi iertarea.

cine este ricky din viața secretă dating speed ​​dating tamworth uk

Vă încurajez să puneţi întrebări, să exprimaţi inexprimabilul, să nu vă temeţi să daţi peste cap corectitudinea sexuală şi emoţională. Rolul meu, ca terapeut, este să creez un spaţiu sigur în care diversitatea experienţelor să poată fi analizată cu compasiune.

Ca autor, sper să reuşesc să fac acelaşi lucru. Scopul meu este să încep o discuţie mai rodnică pe această temă, una care să întărească toate tipurile de relaţii, facându-le mai oneste şi mai rezistente.

Din punct de vedere cultural, suntem extrem de receptivi în ceea ce priveşte sexul, dar infidelitatea rămâne învăluită intr-un nor de ruşine şi secrete. Sper ca volumul de faţă să pună capăt acestei tăceri şi să lanseze un nou mod de a gândi şi de a vorbi despre unul dintre cele mai vechi comportamente umane.

S-a scris mult despre cum să previi şi cum să îţi revii; s-a scris mai puţin despre înţelesurile şi motivele relaţiilor adulterine. Şi s-a spus încă şi mai puţin despre ce putem învăţa din ele, despre cum ne pot lămuri şi transforma propriile relaţii. Gh dating oameni vor spune că toate astea sunt lipsite de importanţă.

Bestsellerul ei internaţional, Mating in Captivity Inteligenţa erotică. Reconcilierea vieţii erotice cu viaţa de familie, Curtea Veche Publishing, Bucureşti,a fost tradus în 24 de limbi, iar discursurile sale din seria TED, foarte apreciate de critici, au atins 15,5 milioane de spectatori.

Vor spune că doar faptele contează. Avionul a căzut: preia supravieţuitorii şi fugi! Dar din ce în ce mai multe persoane apelează la mine pentru că vor să ştie ce s-a întâmplat, de ce a căzut şi dacă accidentul putea fi prevenit. Vor să înţeleagă, să înveţe din asta şi să zboare din nou. Pentru toţi aceşti oameni aş vrea să încep discuţia de acolo unde ea se opreşte de obicei şi să lămuresc câteva dintre cele mai tulburătoare probleme pe care le ridică infidelitatea.

Vreau să analizez tensiunea dintre oportunităţile nenumărate oferite de o astfel de relaţie şi pericolul iminent care îi este imediat asociat. Ce facem cu dualitatea reprezentată de senzaţia de eliberare şi emancipare dată de iubirea adulterină şi daunele pe care le poate produce? Vreau, de asemenea, să includ în discuţie cercurile mai largi ale familiei, ale comunităţii şi ale culturii.

Sunt conştientă de riscurile pe care mi le asum când deschid o altfel de discuţie pe o temă extrem de iritantă.

rularea site-ului dating înălțimea de dating online

Credinţele despre infidelitate sunt profund înrădăcinate în psihicul nostru cultural şi, în mod evident, punerea lor sub semnul întrebării va fi văzută de unii drept o periculoasă lipsă de respect din partea mea sau ca fiind indiciul însuşirii unui set de valori morale greşite.

Deşi prefer să elimin condamnarea pentru a permite o analiză complexă, nu sunt de acord cu minciuna şi nici nu consider că adulterul este o faptă lipsită de gravitate. Văd zilnic în cabinetul meu astfel de drame. Există o diferenţă uriaşă între a înţelege infidelitatea şi a o justifica.

I LOVE YOU ideas | dragoste, citate, gânduri

Şi, cu excepţia cazurilor extreme, simpla judecată nu este de dating cu ebook passion passion. Am să vă povestesc câte ceva despre modul în care am strâns materialul pentru această carte.

Nu este o cercetare ştiinţifică bazată pe date culese din realitate şi nici un studiu sociologic întemeiat pe informaţii de pe site-urile dedicate celor care caută aventuri. Abordarea mea este mai dating cu ebook passion passion cea a unui antropolog şi explorator. Vorbesc cu oamenii şi îi ascult. Materia primă pentru carte provine din şedinţele mele de terapie, din cursurile de formare, din conferinţe ţinute în întreaga lume, din conversaţii infor-male, precum şi de la sutele de oameni care mi-au trimis scrisori şi mi-au lăsat comentarii pe website, pe blog, pe discursurile TED şi pe pagina de Facebook.

Cu aceşti oameni, am mers cu analiza până în profunzimile subiectului. Având în vedere că mă întâlnesc cu cei doi parteneri atât împreună, cât şi separat, mi s-a oferit acces nu doar la durerea celui înşelat, ci şi la experienţa celui infidel.

Aventurile şi secretele merg mână în mână, iar această carte este plină de secrete. Adeseori, este imposibil să dezvălui secretul unei persoane fără a-1 trăda pe al alteia. Unele dintre detaliile care fac o poveste să fie dureroasă sunt exact cele pe care a trebuit să le ascund pentru a păstra confidenţialitatea.