Sari la conținut

La finalul dezbaterilor, elevii au fost premiaţi cu diplome, materiale informative, articole de îmbrăcăminte promoţionale, rechizite şcolare, genţi, mape, agende, papetărie; 24 iunie — A. SuperConsumatorul Întâlnirea anuală a asociaţiilor de consumatori din Europa, organizată la Bruxelles, Belgia, de către Comisia Europeană, Directoratul General pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorului, din 5 — 6 decembrie ; Seminarul despre frauda prin mijloacele de plată în ţările membre U. Unii dintre aceștia sunt cu noi în această seară.

isfj dating infp

Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Ursula von der Leyen, aflată în autoizolare: Gândiți-vă cum ar fi fost dacă amândoi nu aveam mască Foto: presidency. Șeful statului a spus că prin purtarea măștii și distanțare poate fi diminuat riscul infectării.

roanoke vapata dating

În cazul meu nu există niciun pericol, am păstrat distanţa, am avut amândoi mască şi doamna von der Leyen a fost testată negativ în această dimineaţă, însă cu această ocazie reiterez importanţa extraordinară a măsurilor preventive. Gândiţi-vă cum ar fi fost dacă nu aş fi avut mască sau dacă doamna preşedinte nu ar fi avut mască sau dacă nu am fi păstrat distanţa.

Este, evident, că instrumentele de care dispunem pentru a îngrădi răspândirea acestei boli sunt în esenţă simple, sunt la îndemâna noastră: masca, distanţa, igiena mâinilor şi atunci suntem mult, mult mai siguri.

pill online dating online

La noi în ţară, din păcate, şi astăzi am fost foarte amărât când am citit că avem iarăşi peste 4. Dragi români, respectaţi aceste reguli simple pentru ca împreună să putem să îngrădim răspândirea acestei boli", a declarat Klaus Iohannis, la Bruxelles.

văduva dating site-uri recenzii

Ursula von der Leyenșefa Comisiei Europene, a intrat din nou în autoizolare, după ce a aflat că un membru al cabinetului său a fost depistat pozitiv cu coronavirus.