Sari la conținut

De fapt dezvoltarea nu înseamnă bani, ci a şti ce să faci cu ei. Un astfel de acord este de a îndeplini o sarcină specifică, de muncă. Lipsa de aderenţă la realitate şi de informaţie a birocraţiei locale, a stratului de funcţionari din ministere şi agenţii care ar trebui să cunoască cu adevărat ce se întâmplă în România este cauza pentru care a fost întors planul de la Bruxelles.

Cum să fie administraţia românească capabilă să producă proiecte valabile, de impact şi care să corespundă cerinţelor mult cum să mergeți de la data unui funcționar stricte ale UE de această dată, când din încoace, timp de două exerciţii financiare, şideci de 15 ani, nu reuşeşte să folosească fondurile europene ca lumea, să schimbe cu adevărat România.

site-ul de dating al lui 1950 dating amuzant eșuează

Obstacolul principal este lipsa de aderenţă a administraţiei publice la realitatea economică şi socială din România. Adică una sunt hârtiile care circulă prin birouri şi prezentările în PowerPoint — şi acelea de dată recentă — şi alta este realitatea. Şi realitatea nu de la km, ci de la uşa ministerului.

Account Options

Maşini claie peste grămadă, noroaie, haos. Păi dacă la cele mai puternice ministere din România este o organizare zero, ce să mai ceri să conduci o ţară? Mergi în Polonia şi vezi organizare — bariera, locuri de parcare civilizate, spaţiu.

În holul ministerelor este afişată organigrama, cu numele şi prenumele funcţionarilor responsabili. Există un secretariat unde eşti întâmpinat şi unde eşti lămurit cum ajungi unde ai treabă.

Căutare Căutare Este posibil să vă faceți să mergeți în vacanță. Acțiunile angajatorului dacă angajatul refuză vacanța Este posibil să se înlocuiască cu compensații în numerar o vacanță suplimentară a unui angajat însărcinat? Este angajatul potrivit obține o vacanță de la sâmbătă duminică?

Nu jandarmul, deci nu paza, te ghidează. La noi, dezorganizare, dar avem jandarmi. Pai niciunul din toţi miniştrii care s-au perindat pe la ministerele astea nu s-a gândit să facă ce-a văzut prin străinătate, să aducă ordinea şi civilizaţia? De fapt, sub orice regim, administraţia publică românească mimează administrarea. Miniştrii vin şi pleacă, directorimea rămâne şi învârte normele şi reglementările în folos propriu sau al diverselor grupuri de interese.

AUDI A6 C7 ANDROID CARPAD TOUCH SCREEN CAMERA MARSARIER HD

Impactul în realitatea economică şi socială? Inerţia este uriaşă. Au adunat de prin sertare diverse documente care au mai apărut de fapt prin orice program de guvernare sau strategie pe decenii şi i-au spus Plan de Redresare şi Rezilienţă. Drumul mocăniţelor, de clinici şi autostrăzi cu perdele forestiere.

Lipsa de aderenţă la realitate şi de informaţie a birocraţiei locale, a stratului de funcţionari din ministere şi agenţii care ar trebui să cunoască cu adevărat ce se întâmplă în România este cauza pentru care a fost întors planul de la Bruxelles.

Neştiinţă şi nepăsare. Daca nu vii să arăţi unde eşti astăzi din punct snog dating website vedere al dezvoltarii economice şi sociale, cum România este Africa UE din punctul de vedere al accesului la alimentare cu apă şi canalizare, al reţelelor de gaz, cum materia primă este exportată ca atare şi se întoarce prelucrată, cum lipsa de oportunitaţi de joburi în mediul rural drenează milioane de oameni în străinătate, cum astăzi trenul Bucureşti-Iaşi face mai mult timp decât încum să fii înţeles?

Regulile de bază ale etichetei de afaceri

Cum ai tu ca ţară dupa 15 ani de aderare la UE şcoli fără o minge de handbal la orele de sport? În centrul Bucureştiului, nu la Adunaţii Copăceni Săli de sport unde plouă şi părinţii cumpără echipamente pentru copii… Încă 1. Nu este de fapt dezinteres?

dating apps pentru peste 50 de ani dating fata evreiască ortodoxă

Poţi să vii cu miliarde de euro, că dezinteresul asta le risipeşte pe toate şi ţara nu se alege cu nimic. Acum este momentul adevărului. De fapt dezvoltarea nu înseamnă bani, ci a şti ce să faci cu ei. Ai identificat tu ca ţară punctele cheie pe care dacă le atingi accelerezi dezvoltarea? Ştii unde sunt cheiţele care odată întoarse cu 1. Că iată, acum se poate.

Normele de bază și regulile de etichetă ale unui funcționar public și ale unui funcționar public

Ai acces. Ce faci cu banii? Culmea, ni se spune de fapt acum - voi nu ştiţi ce să faceţi cu banii. Nu ştiţi pentru că de fapt niciodată nu v-aţi bătut capul să schimbaţi cu adevarat România.

Ca dacă vă băteaţi capul, o schimbaţi şi fără bani. Precum haosul de pe Apolodor, strada cu trei ministere păzite de jandarmi.

nick cannon dating u de viteză c dating

Citește și.